Mi-e dor sa fiu copil.

Stiu, ati spune ca toti ne dorim asta: sa fim tineri, naivi, lipsiti de griji, fara sa ne pese de ziua de maine, sa ne jucam de dimineata pana seara, sa nu trebuiasca sa mergem la serviciu (si celelalte calitati aferente copilariei – sa fiu mai scurt).

Dar nu, nu imi este dor de lucrurile astea (ba îmi este), la cat de mult imi este dor de libertatea pe care o aveam. Si nu, n-am fost lasat nesupravegheat, nu genul acela de libertate. Ma refer la faptul ca umblam bezmetic pe afara, doar cu o cheie de gât, atarnata de un siret vechi de tenisi. Da… era singurul lucru de valoare (pentru mine) pe care-l posedam cand ma duceam la joaca. Acum totul s-a schimbat drastic. Cand ies in oras trebuie sa port asupra mea: telefoanele mobile, portofelul, cheile, tigarile, bricheta, guma de mestecat (daca e orbit professional am belit cariciu’), si eventual cateva monede (pentru ca urasc sa primesc si mai multa guma de mestecat ca rest).

Ma simt atat de incorsetat si dependent de lucrurile pe care le car dupa mine mereu, incat nu ma mai mira faptul ca m-am ingrasat in ultimul timp. Plus ca ma si „simt” gras. Nu mai tin minte de cand nu am mai alergat pe strada, pur si simplu (imi zdrangane buzunarele); acum gasesc scuze sa nu ma grabesc, sau ma eschivez de fiecare data cand se iveste ocazia sa alerg. Sa nu mai spun cum arat in niste pantaloni mai mulati, cu atatea lucruri prin buzunare… mai stiti uniformele alea nemtesti din Walkyrie? Pantalonii aia bufanti sus si ingusti jos? Cam ceva de genul.

Si acum va intreb dragii mei: ce e de facut? Am mai multe variante: sa-mi cumpar o geanta dinaia ghei, de o poarta barbatii pe dupa gat si sa-mi pun toate cacaturile in ea? Sa renunt la fumat, sa-mi iau un telefon dual sim si sa port banii la chiloti? Mai aveam una da’ ori era prea obscena, ori am uitat-o.

Pana intre timp, am de invatat pentru examenul de maine. Hai sa ne-auzim cu bine!

Reclame